Istoric și experiență
Povestea Asociației Creștine de Caritate Misiune și Ajutorare Betesda-Maranatha începe în anii de după Revoluția din 1989, într-o perioadă în care situația copiilor abandonați din România reprezenta una dintre cele mai mari provocări sociale ale vremii.
În urma colaborării dintre lideri creștini din județul Neamț și organizații umanitare din Elveția, Germania, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, a luat naștere în anul 1993 Misiunea Creștină Betesda-Maranatha. Scopul principal a fost oferirea unui cămin și a unui viitor copiilor care proveneau din medii marcate de abandon, violență, sărăcie sau pierderea familiei.
Primul cămin pentru copii a fost deschis în comuna Dobreni, județul Neamț, iar în anul 2000 activitatea a continuat într-o nouă locație, cunoscută astăzi sub numele de Casa Ray. În anii care au urmat, serviciile sociale au fost dezvoltate și consolidate, punând accent pe crearea unui mediu familial, stabil și sigur pentru beneficiari.
Experiența acumulată în peste 30 de ani de activitate a demonstrat că investiția în educație, sprijin emoțional și relații sănătoase poate schimba destine. Copiii care au trecut prin programele noastre au devenit adulți responsabili, profesioniști, părinți și membri activi ai comunităților din care fac parte.
Astăzi continuăm această misiune prin serviciile sociale existente și prin dezvoltarea unor noi proiecte dedicate copiilor și familiilor aflate în dificultate, construind pe fundamentul unei experiențe de peste trei decenii în domeniul protecției copilului și al asistenței sociale.

De peste 30 de ani,
de activitate